Cea mai grea alegere din viața mea (bine, exagerez). Dar serios, din 6 sticle, pe care o iau cu mine la drumeție? Eu nu prea mai cred în note. Cel mai bun vin nu e cel mai premiat, e cel nimerit la momentul potrivit. Iar aici momentul îmi cerea o decizie.
Oamenii din spatele brandului.
I-am descoperit la Vernisajul Vinului de primăvară, ediția a 25-a. Am rămas în legătură și de atunci colaborăm, așa am ajuns să le gust toată gama.
Deci, who is Datinum? O cramă din Băcioi, la 7 km de aeroportul Chișinău, care există din 1954, nu de ieri. Doar că în 2020 a fost preluată și regândită de Lilian Calalb și Vladimir Cernat, care n-au dărâmat nimic, ci au construit pe ce era deja acolo. Până și numele Datinum spune vine de la „datină", adică obicei, rădăcină. Au în plan vreo 50 de hectare de viță și un complex de agroturism, cu hotel boutique și restaurant. Au și o estetică pe care, ca om de branding, o aprob: curată, modernă, inovatoare.
Monad Collection: toată familia, la un loc.
Gama lor, Monad Collection, are 6 vinuri: 3 roșii (Cabernet Sauvignon 2022, Merlot 2023, Fetească Neagră & Saperavi 2022) și 3 albe (Rkatsiteli, Chardonnay, Viorica 2024). Cabernetul e clasicul lor serios, structurat, cu fruct negru și note de stejar după un an în baric francez. La el se cere o fripturică de porc cu mămăliguță, brânză și smântână sau un steak de vită la grătar.
După faptă și răsplată. Viorica 2024.
Spre vârf am pornit într-un grup de oameni care beau doar sec și știu diferența dintre tanin și astringență. Adică o companie în care nu prea ai voie să dai greș cu alegerea. Și totuși am ales Viorica. Un roșu corpolent ar fi fost prea mult după atâta efort, eu voiam ceva proaspăt.
Sticla ne-a așteptat jos. De ce nu l-am luat cu mine? Pai sus, pe Vârful Toaca (1904 m, în Masivul Ceahlău din România, supranumit „Olimpul Moldovei"), fiecare gram din rucsac contează. Ne-a prins din prima cu ploaie. Ceață, glod, frig și, la final, cele peste 500 de trepte. Cea mai frumoasă parte a fost acolo sus, cu panorama deasupra Bicazului.
Apoi am coborât și am deschis Viorica. După o drumeție de 7 ore nu-mi mai simțeam picioarele, dar i-am simțit perfect aciditatea și prospețimea: salcâm, flori de soc, caise, pepene galben. Nici frigider n-a trebuit! afară era deja rece, s-a răcit singurică. Am împărțit-o în 6. Nu pot să vă redau dar totuși vă spun. A fost perfect!
După acest hike, cineva m-a întrebat unde poate găsi acest vin, a căutat-o într-un supermarket și n-a găsit-o. Clasic. 😄
M-am interesat și revin cu partea utilă: Datinum se găsește în restaurante precum Gasthaus, Kiku, Berd's, Cocof, Sincer, dar și în vinoteci: Invino, Wine.md, Revino, Radisson.
Eu acum câțiva ani apreciam vinul în puncte și medalii. Azi gândesc în momente. Viorica de la Datinum a fost vinul potrivit, cu oamenii potriviți, în locul potrivit. Dar voi, care-i vinul vostru de „după faptă și răsplată"?
Scris de Cătălina Preda, 5 iunie 2026