Eu am crescut cu cuvântul „șampanie” și cu o regulă aproape nescrisă: se deschidea când era ceva de sărbătorit.
Revelion, nuntă, aniversare. Cam acolo îi era locul.
În ultimele luni, lucrând cu brandul Stella Rosa, mi-am dat seama cât de mult s-a schimbat relația noastră cu spumantul. Nu doar când îl deschidem, ci și cum îi spunem și cum îl alegem.
Asocierea dintre Champagne și celebrare este mult mai veche decât mesele noastre de Revelion. Vinurile din această regiune au fost mult timp legate de încoronări, mese festive și ocazii importante, iar imaginea aceasta a rămas.
În perioada sovietică, Sovetskoye Shampanskoye a adus simbolul mult mai aproape de masa de familie. A devenit aproape nelipsit de la Revelion, nunți și aniversări. De aici vine, probabil, și un reflex foarte familiar nouă: pentru multe generații din Moldova, „șampania” însemna aproape automat că urmează un toast.
Astăzi parcă găsim mai ușor un motiv. Ai trecut examenul? Deschidem ceva. Ai închis un proiect care ți-a mâncat nervii câteva săptămâni? După faptă și răsplată. 😄 V-ați adunat în sfârșit toate la aceeași masă? Hai să ciocnim!
Spumantul a rămas legat de celebrare. Doar că celebrarea nu mai înseamnă exclusiv o nuntă, o aniversare sau Anul Nou.
Momente diferite, același gest: deschidem ceva și marcăm ziua.
Eu încă aud foarte des: „Hai să deschidem șampania.”
Și înțeleg perfect de unde vine. Așa i-am spus și noi mult timp. Doar că astăzi știm puțin mai mult despre ce deschidem.
Champagne nu este numele generic pentru orice vin cu bule. Este vinul produs în regiunea Champagne din Franța, după regulile denumirii respective. Când vorbim despre vinurile spumante produse în Moldova, termenul corect este vin spumant, nu Champagne.
Nu cred că trebuie să corectăm pe nimeni la masă. Dar mi se pare interesant că, odată cu interesul pentru vin, s-a schimbat și vocabularul nostru.
Viorica Semisecco și unul dintre lucrurile pe care le alegem astăzi mai conștient: stilul.
La ultima seară cu fetele s-a făcut repede împărțeala: tabăra Brut și tabăra Demisec. 😄
Unele au mers direct spre Brut, altele au ales Moscato Rosé sau Viorica Semisecco. Și nimeni nu încerca să convingă pe nimeni că alegerea sa este mai „corectă”.
Înainte auzeam mai des întrebarea „dulce sau sec?”. Acum începem să știm ceva mai exact despre ce ne place. Și nu, să înțelegi mai mult despre vin nu înseamnă obligatoriu să ajungi la cel mai sec vin de pe masă. Înseamnă să-l alegi pe cel pe care chiar vrei să-l bei.
Brut sau Demisec? La masa noastră, răspunsul a fost: ambele.
Pentru mine, tocmai posibilitatea asta de a avea stiluri diferite la aceeași masă a făcut colaborarea cu Stella Rosa mai interesantă. În ultimele luni am deschis vinurile spumante în contexte foarte diferite: la masă, la pairing-uri, cu prietenele și în zile absolut obișnuite.
Cu Serafima Soloviova, una dintre persoanele principale din spatele Stella Rosa.
Și brandul intră acum într-o etapă nouă, sub numele STELLIUM. Despre noua identitate voi povesti însă mai mult atunci când va fi lansată oficial.
Spumantul nu mai așteaptă doar sărbătorile din calendar.
Revelionul, nunțile și aniversările au rămas. Doar că acum, între ele, avem și o seară cu prietenii, un examen trecut, un proiect încheiat sau pur și simplu un motiv al nostru.
Poate asta s-a schimbat cel mai mult: nu mai așteptăm mereu calendarul ca să ne spună când avem voie să celebrăm.